Dragobetele saruta fetele.

Am preluat acest articol de pe un site, pentru ca mi-a placut si pentru ca trebuie sa nu ne uitam traditiile si obiceiurile stramosesti. Asa ne pastram identitatea in lumea asta super globalizata.

Dragobetele se sarbatoreste pe 24, 28 februarie sau la 1, 3 si 25 martie, aceste numeroase date fiind cauzate de confuzia data de cele doua calendare (iulian si gregorian).
Marcel Lutic a observat ca acestea se afla „în preajma zilelor Babei Dochia si a echinoctiului de primavara. Mai ales în sudul României, exista o perioada întreaga, la îngemanarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, în martie care sta sub semnul Dragobetelui”. În majoritatea locurilor, data celebrarii este 24 februarie, iar Nicolae Constantinescu a declarat ca a descoperit un document în care Bogdan Petriceicu Hasdeu confirma 1 martie ca ziua în care se sarbatorea Dragobetele.
Îmbracati de sarbatoare, fetele si flacaii se întâlneau în fata bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci, flori de primavara. Daca se gaseau si fragi infloriti, acestia erau adunati în buchete si se puneau ulterior în lautoarea fetelor, timp în care se rosteau cuvintele:
„Flori de fraga
Din luna lui Faur
La toata lumea sa fiu draga
Urâciunile sa le desparti”.
Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stateau si vorbeau fetele si baietii. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburatorit, urmarite de câte un baiat caruia îi cazuse draga. Daca baiatul era iute de picior si o ajungea, iar fata îl placea, îl saruta în vazul tuturor.
De aici provine expresia Dragobetele saruta fetele!. Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ti afisa dragostea în fata comunitatii. „Unii tineri, în Ziua de Dragobete, îsi crestau bratul în forma de cruce, dupa care îsi suprapuneau taieturile, devenind astfel frati, si, respectiv, surori de cruce. Se luau de frati si de surori si fara ritualul de crestare a bratelor, doar prin îmbratisari, sarutari fratesti si juramânt de ajutor reciproc. Cei ce se înfrateau sau se luau surori de cruce faceau un ospat pentru prieteni”, a afirmat Simion Florea Marian.
Folcloristul român Constantin Radulescu-Codin, în lucrarea „Sarbatorile poporului cu obiceiurile, credintele si unele traditii legate de ele.” scria: „Dragobete e flacau iubiet si umbla prin paduri dupa fetele si femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde si le face de râsul lumii, atunci când ele se duc dupa lemne, flori, bureti ...”. De aici si provine raspândita expresie adresata fetelor mari si nevestelor tinere, care îndrazneau sa lucreze în aceasta zi: „Nu te prinda Dragobete prin padure!”.
În aceasta zi, oamenii mai în vârsta trebuiau sa aiba grija de toate animalele din ograda, dar si de pasarile cerului. Nu se sacrificau animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat, pentru a fi dragastoase întreg anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile ramasite de zapada, numita zapada zânelor, iar apa topita din omat era folosita pe parcursul anului pentru înfrumusetare si pentru diferite descântece de dragoste.
Exista o serie de obiceiuri în zona rurala legate de aceasta sarbatoare. Barbatii nu trebuie sa le supere pe femei, sa nu se certe cu ele, pentru ca altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii considera ca în aceasta zi trebuie sa glumeasca si sa respecte sarbatoarea pentru a fi îndragostiti tot anul. Iar daca în aceasta zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun baiat, se crede ca tot anul nu va fi iubita de nici un reprezentat al sexului opus. În aceasta zi, nu se coase si nu se lucreaza la câmp si se face curatenie generala în casa, pentru ca tot ce urmeaza sa fie cu spor. În unele sate se scotea din pamânt radacina de spânz, cu multiple utilizari în medicina populara.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails